Ciao bella!

O frază stereotipică, des întâlnită, tocită și, pe alocuri, mediocră. Dar, rostită cui trebuie, poate avea un efect benefic.
Prima oară când am auzit-o în afara filmelor a fost la 16 ani, în Napoli, pe vremea când îmi petreceam vacanțele de vară pe meleagurile mediteraneene. Grupuri de puști sau băieți trecuți de 20 de ani se adunau în piațetele principale pentru a agăța domnișoare.
Toți aveau aceeași tehnică eșuată, folosindu-se de fraze bazate pe expresia amintită mai sus: "Ciao, bella!", urmată de fraze scurte, amoroase, porcoase sau (uneori) ingenioase.
Deși continuările de tipul "vuoi andare a letto con me?" / "Vuoi scopare?" Sau "facciamo un giro" erau rezervate categoriei de femei de moravuri ușoare, erau adresate, uneori, fetelor tinere și rușinoase.
Luni de zile am admirat aceste scene, uneori notând replicile bune, deși mă dezgustau de fiecare dată. Nivelul de incultură era prea ridicat pentru gustul meu, iar efortul depus mi se părea mult prea mare.
De regulă, preferam abordările directe, cu o invitație. Dacă mergea, bine, dacă nu...nu a fost să fie.
Nu am avut cele mai mari victorii cu această abordare, dar m-a scăpat de stres și de o umilire publică.
2 ani mai târziu, după majorat, am ajuns din nou în Italia. De data aceasta eram în Sicilia, cu unchiul meu plecat cu afaceri. El își vedea de treaba lui, iar eu de tehnicile mele de agățat.
Aici, dimineața, obișnuiam să fac plimbări pe plaja goală, în căutare de limpezire a gândurilor. Într-o dimineață, în schimb, pe când exploram țărmul pustiu, aud vechiul "Ciao, bella!"
Amuzat, întorc capul. Nimic. Nici țipenie de om. Nici fată, nici băiat, nici câine, nici fructe de mare.
Aleg să continui plimbarea.
- Ciao bella! Am auzit din nou.
- Cine tot strigă? Am întrebat iritat.
- Vecinul de la balcon. A răspuns un tip înalt, bronzat, cu abdomenul sculptat, îmbrăcat doar cu o pereche de boxeri.
- Dar nu suntem vecini.
- La cât te plimbi pe plaja mea, aș spune că da.
- Corect... Dar la cine strigai?
- Oare? Mai vezi pe cineva pe aici, în afară de noi? Eu nu.
- Ascultă, deficiente, eu nu sunt fată! Sunt un tip
- Serios?
- Serios!! Am strigat nervos.
- Păcat. Nu ai vrea să fii? Cu părul tău lung și trăsăturile fine ai avea de câștigat.
- Hmm... A câștiga o pulă
- Exact
În acel moment am pufnit amândoi în râs :)) amuzați de conversație.
- Ascultă, "bello". Eu trebuie să plec. Te-aș ruga să nu mă mai fluieri mâine, dar nu va fi necesar. Voi ocoli "plaja ta".
Ciao!
- Dar nu e nevoie să faci asta. Atunci chiar că ai fi o pizdă.
- Nu sunt o pizdă!
- Atunci, dovedește!
- Fie! Mâine trec tot pe aici!!
- va bene... Ciao, bella!
- Ciao...hmm! Nervos, nu am mai continuat nimic. Am plecat vijelios.
"Cine se crede și acest testa di cazzo!? Auzi, să mă facă pe mine pizdă!! Nu vrea să mă și fută??" Am tot troncănit tot drumul spre casă.
..................
A doua zi, de dimineață

M-am trezit de dimineață, la 7:00, mi-am făcut duș, m-am bărbierit și mi-am luat pe mine haine albe, cămașă și pantaloni. Îi dau să plec.
În jurul orei 8:00, ajung în pe "plaja lui".
"Un idiot" mi-am spus în minte.
Trec de casa lui, dar nimic. Nicio mișcare.
Curios, mă întorc să văd dacă e la balcon.
Nimic.
Bucuros, îmi continui plimbare cu un aer țanțoș
"Auzi, să mă facă pe mine pizdă..."
.................
A treia zi, de dimineață, am plecat iarăși la plimbare, relaxat că nu mai dau de nebun la balcon.
A patra zi la fel, a cincea și chiar și a șasea.
Deja începusem să mă enervez. Deși nu îmi doream să îl vad, ceva mă făcea să îmi doresc să cert cu el.
.............
A șaptea zi, în timp ce eram pe plaja lui, am decis să mă așez să admir apusul.
Deodată, aud din nou vocea lui
"Ciao, bella!"
- Ți-am mai spus... Am răspuns eu, întorcandu-mă spre el
- Că nu ești o pizdă. Da, știu.
- Atunci? De ce mă strigi iar așa!
- Dar nu te strigam pe tine
- Sigur. Strigai sirene, nu?
- Nu chiar. Doar pe câinele meu. Apoi îmi arată spre câinele lui aflat câțiva pași mai în colo, bălăcindu-se în mare.
- Serios? Bella e...
- Un bichon maltese. Cine credeai că e?
- Eu...am crezut...
- Că te strig pe tine?
- Nu!
- Nu?
- Adică...da
- Deci îți dorești să fii pizdă?
- ai grijă, tăntălăule...
- Hai să nu ne jignim, plete blonde..
- Ok...ai dreptate. Dar tu m-ai făcut pizdă!
- Nu încă
- cum "nu încă"??? Tocmai ai spus asta
- Da. Dar nu te-am făcut
- Poftim???
- Da. Vrei să îți arăt diferența între a-ți zice ceva și a te face acel ceva?
- Desigur. Abia aștept
- Atunci, hai!
- Unde?
- În casă
- Cred că glumești. Nici nu te cunosc. Abia te-am văzut de 2 ori.
- Tu. Dar eu te văd zilnic.
- Cum adică?
- Din spatele jaluzelelor. Simplu.
- Mă spionezi?
- Dar tu nu faci la fel, așteptând să vezi dacă ies?
- Dar eu nu ...
- Fie. Fă cum vrei. Ușa din garaj este deschisă mereu
- Nu e prea safe.
- Am încredere în propriile mele forțe
- Ok. Distracție plăcută în garaj. Eu voi da skip!
Apoi am plecat.
Auzi la el. Îmi arată el mie diferența. Să-l fut în... Nu. Asta nu... Bleah
..........
Două săptămâni mai târziu, timp în care am tot evitat plaja lui, am decis că nu îmi place noul traseu. Decid să reiau vechea rută.
Mă opresc în fața casei, îl salut din cap, îmi răspunde la fel și dă să intre în casă.
"Hmm... Mă așteaptă, sau ce?" Mi-am spus în gând, râzând copios.
Îi dau mai departe, îmi termin tura și dau să mă întorc spre casă.
Ajuns la casa idiotului, mă opresc pentru un moment să contemplez.
Un moment estimat la 2-3 minute, care a durat în realitate vreo 20.
Decid să intru.
"O da și el o bere..." Zic iar, râzând.
Mă duc la garaj, deschid ușa, apoi intru în casă.
- Te așteptam... L-am auzit zicând
- ... bella! Asta urma să spui, nu?
- Eu nu am zis nimic. Mi-a spus râzând.
- Sigur, iar eu nu sunt pizdă. Adică, sunt!!! Ceea de nu sunt, de fapt ... Hmmm! Ah! Înțelegi tu. Nici nu știu de ce am venit. Ce vrei, de fapt, de la mine?
- Tu să-mi spui
- Ah, eu? Bine...(am început să râd) Vreau o bere.
- Doar una?
- Normal.
Tipul a adus 2 beri, le-am desfăcut și am dat norocam vorbit vreo 3 ore.
Am aflat că îl cheamă Stefano, că este pe jumătate african (jumătatea care contează), că s-a mutat aici de vreo 6 luni, că mai are vreo 5 case în Italia și 8 în țările africane, în zonele mai exotice, că are o pasiune pentru și încă un detaliu important...
- Revenind. A spus el. Spune, vrei să îți arăt diferența? Vrei să te fac pizdă?
- Ok, ok, ok....okaaaay... Ce???
- Adică dacă vrei să îți fac unghiile. Vreau să te fut, ce nu înțelegi.
- Cred că este timpul să plec
- După 12 beri de fiecare, cred că trebuie să mai stai
- așa e... Am spus eu, chinuindu-mă să mă ridic de pe scaun.
- Dar trebuie și să vorbim direct
- Ok. Direct: NU!
- Atunci de ce ai venit?
- Nu știu...
- Și de ce ne-am făcut praf amândoi?
- Nu știu...
- Și de ce te tot holbezi la șlițul meu desfăcut?
- Eu, nu...
- Ascultă, Alex! Nu îmi spune că nu bănuiai că joc "în ambele tabere"
- Păi, nu chiar. Poate bănuiam ceva...
- Și ai venit să confirmi.
- ...
- Vorbește! Nu mai tăcea ca o pizdă!
- Ei, bine, da! Am.venit să testez!! E bine? Ești mulțumit!
Sunt bărbat, îmi plac femeile, am stimă față de comunitatea gay, dar detest afișările lor publice.
- De ce?
- Nu știu...
- Pentru că te intrigă
- Ba nu!!!
- Ba daaa...
- Nu!
- Daaa....
-.... Bine. Fie. Poate. Dar clar m-ar scârbi să fac așa ceva.
- De ce?
- Pentru că...
- că...?
- Pentru că nu prea îmi plac bărbații...
- Niciunul? Actor? Ceva?
- Eh...poate 1 mi-a atras atenția...
- Eu?
- Uite. Știi ce? E deja târziu. Mă simt mai ok. Trebuie să plec. Apoi m-am dus spre ușă.
- Nu poți pleca acum. În acel moment m-a oprit, închizându-mi ușa în față.
.....
- Stai jos! Mi-a zis el
- Ok
- Ai emoții?
- Puțin... Mă simt sechestrat...
- Ești liber să pleci. Nu te țin cu forța
- Păcat...
În acel moment am văzut un zâmbet ușor diabolic pe fața lui Stefano.
M-a așezat mai bine pe scaun, și-a deschis cămașa, a dat-o jos și mi-a spus:
- Îți place ce vezi?
- Poate...
Apoi și-a scos pantalonii, lăsând să i se vadă umflătura din chiloți
- Dar acum? M-a întrebat iar
- Nu prea am ce să văd...
În acel moment mi-a surâs iar.
Începuse...
Și-a dat jos chiloții, lăsând la vedere un mădular masiv, tare ca granitul, acoperit de vene ce imitau nervurile de la marmură.
Era gros, curbat în sus, ușor orientat spre dreapta și măsura 27 de cm de la bază până la "ochiul" ce mă privea atent.
M-a apucat de cap, mi-a strâns pletele blonde la spate, iar eu am închis ochii și am deschis gura.
Eram deja anesteziat de frică. Așa că a intrat destul de mult.
Primele trei pompări nu le-am simțit, dar a patra mi-a deranjat omulețul, făcându-mă să am relfex.
Ne-am oprit, apoi mi-a dat testiculele la curățat.
Erau tari, umflate până la refuz, cât 2 prune de.marime medie.
Am profitat ce ocazie și am savurat fiecare milimetru.
Încă aveam ochii închiși, dar puteam simți că nu era epilat complet. Tuns scurt și îngrijit. Înțepător, dar excitat
După ce am terminat cu inițierea orală m-a lăsat în suspans și a plecat. Nu mai era când am deschis ochii.
A revenit imediat în cameră, cu o sfoară și o sticlă de lubrifiant. Am decis că este timpul să mă dezbrac și eu.
Mi-a făcut semn spre masă, iar eu am executat.
M-am întins pe masă, cu fața și burta pe blatul rece și gol, cu fundul în sus și picioarele desfăcute.
Masa era la o înălțime favorabilă și îmi permitea să stau comod.
În acel moment am simțit cum îmi leagă piciorul drept dr piciorul mesei, apoi pe cel stâng, continuând cu mâna dreaptă, întinsă pe masă, deasupra capului, continuând cu cea stângă și finalizând cu talia.
La final eram complet lipit de masă, cu talia imobilizată pe mijlocul mesei, complet gol, anesteziat și lipsit de orice fărâmă de demnitate.
Dar îmi plăcea...
5 minute nu s-a întâmplat nimic
Apoi am auzit muzică. Rock. Tare. Zgomotoasă...
10 secunde mai târziu am simțit un lichid rece cum mi se scurge pe fese, între ele și apoi pe lungimea penisului.
Știam ce urma...
Din fericire, a urmat doar un deget.
Inițial încet, calm, sacadat.
Apoi mai rapid, cu mișcări rotative pe margine
Apoi a urmat și al doilea deget.
5 minute mai târziu mă obișnuisem deja cu senzația ciudată și eram complet relaxat.
Atunci am simțit ceva mult mai gros...
A încercat puțin, apoi l-a frecat pe anusul meu, Sus-jos, de câteva ori.
A încercat să intre mai mult.
Iar a repetat mișcarea, iar a avansat și tot așa.
Apoi s-a oprit.
Mi-a dat o palmă, am urlat, am.tresarit, apoi am simțit cum ceva se rupe.
Penisul lui era deja înăuntru. Era mare. Era dureros. Era... Excitant.
A încercat câteva mișcări lente, apoi iar m-a plesnit peste fund și a început să-și pompeze mai tare mădularul gargantuesc în "pizda" mea virgină.
Am inceput să urlu mai tare. Și el m-a lovit mai tare...
Lovitură peste lovitură, durere externă perversă care o acoperea pe cea sfâșietoare din interiorul meu, acoperite toate de muzica heavy metal care urla în background, peste urlete mele ce se transformau treptat în gemete de plăcere.
La un moment dat durerea a început să dispară, anesteziată de palmele primite...
Muzica se auzea înfundat...
Mișcările erau tot mai lente...
La final s-a oprit scurt, apoi a mai pompat încă o dată, lansând un jet cald de spermă direct în interiorul meu.
Acest gest final a calmat toată durerea...
Apoi am simțit cum îmi desface legăturile de la mâini și picioare
Dar eu am rămas inert. Fără vlagă. Cu gânduri amorțite și cu membre în același stadiu.
Atunci m-a ridicat de mijloc, mi-a pus brațul în jurul gâtului său și m-a dus pe pat, întins pe spate.
M-a așezat mai bine, mi-a pus o pernă sub fund, mi-a ridicat un picior peste gâtul lui și a început să facă ce știe mai bine cu imensul falus ce mi-a găurit orice urmă de revoltă sau împotrivire.
Eram al lui și o știa.
A continuat să abuzeze de mine în cel mai dulce mod cu putință, finalizând de încă două ori. O dată pe penisul meu relaxat și o dată în gura mea, lăsându-mi plăcerea de a sorbi și ultima picătură de lichid fierbinte care m-a mângâiat în tot corpul ..

User

superb! nu as spune nu la un asemnea tratament ...